Demetru İordana și Ștefan Protopopescu: câte o inimă în Turmă
●Despre tata, Dumitru-Tică, amintiri din relatările mamei mele:
Era al treilea fíu (din 6) al lui Pandele, negustor macedonean și al grecoaicei İordana Fotinia,
părinții lor fiind stabiliți în România din 1880. A rămas orfan de tată, de la 4 ani.
Termină la 19 ani L.R.G. = Liceul Radu Greceanu din Slatina, coleg de clasă cu Petre (Puiu) Simionescu.
Scrie și editează în 1943, romanul Fata doctorului Ambrozie, în care personajul Fania seamănă cu mama mea, deși o va cunoaște peste zeci de ani.
În al doilea război mondial, tata avea peste 20 de ani, pe front a asurzit parțial din cauza unei infecții la urechi.
În 1939 a reușit să intre la facultatea de drept și la Academia de Arte frumoase , dar renunță după un an, căci nu are posibilități materiale.
Dă meditații. Teluri de viață artistice, nu politice.
1939-1940 urmează Școala de ofițeri de rezervă de artilerie, din Craiova, pe care a absolvit-o cu gradul de sergent. Apoi a fost ridicat la gradul de sublocotenent de rezervă.
A dezvoltat talente înnăscute, în domeniul literar și plastic.
A ajutat voluntar sinistrați, ducându-se la ei.
1941-1944 era concentrat la Regimentul 18 Artilerie din Constanța, iar de la 23 August 1944 până la 11 nov. 1944 a fost pe front în Transilvania până la Oradea, deconcentrat apoi, din cauza unei Otite la urechi.
Un prieten ungur, Ianoș Hegheduș, îi face rost de o mașină de scris.
Prin 1958 a fost închis politic pentru 20 ani. L-a reclamat o rudăreasă la Securitate, că ar fí scris împotriva regimului comunist. İ-au făcut percheziție în casa de pe Ana İpătescu nr.5, și în WC-ul din curte, i-au luat manuscrisele.
Tata aștepta în casă zile întregi îmbrăcat gros și cu bocanci în picioare, căci îl ridicau așa cum îl găseau.
La proces a tăcut, n-a pârât pe nimeni, și l-au considerat periculos. A stat prin pușcării, la Jilava și Pitești 6 ani.
Mama sa îl aștepta cu butoaiele, în care strânge apă de ploaie, ca să se spele fíul ei, dacă i-ar da drumul pe-acasă.
Nu se știa când vine, ce face, nu se putea comunica prin Poștă.
A fost o perioadă ? în celulă și cu dr. Alexandru Frățilă...(nașul fratelui meu)...
Când în 1964 Gheorghe Gheorghiu-Dej, grav bolnav de cancer, a dat ordin să fíe grațiați toți deținuții politici, tata vede că se bucură deținuții, și îi întreabă, căci nu auzea prea bine: -- CE, NE DAU PRĂJİTURİ ?! --NU, NE ELİBEREAZĂ !
Ajunge acasă, o caută pe mama lui, dar află că murise de 4 ani, cu dorul lui.
În noiembrie 1967 se căsătorește cu mama mea, după multe insistențe din partea lui. În 1968 le moare subit primul fiu, Cristian Nicolae (Cristinel), la numai 2 săptămâni, nebotezat.
MAMA NU ÎNDRĂZNEȘTE SĂ ÎL ÎNTREBE CUM A FOST LA ÎNCHİSOARE, CA SĂ NU MAİ SUFERE, RETRĂİND AMİNTİRİLE DE ACOLO.
İntră în grupul Goma.
În primăvara anului 1979 are un vis premoniție, care îl anunță că va muri fulgerător. A făcut testament în favoarea noastră, a celor doi fíi, lăsându-ne apartamentul, deși neachitat.
În dimineața accidentului de mașină, i-a dat mama din banii casei, să ne cumpere lapte și pâine înainte de serviciu, a lucrat la Întreprinderea Oltul, apoi la Cinematograf, și i-a zis mamei: --Ce, îmi dai mărunți și pentru Vămi ?!
Și nu a mai ajuns acasă.
Eu, de 6 ani și fratele meu, de 9 ani, Alexandru Florian, nu am participat la înmormântare, căci era mutilat...
Au venit gratuit la Biserica Sf.Nicolae Obrocari Strehareți mulți Preoți, care aveau în biserici icoane pictate de tata, chemați de Protopopul İon Trandafír...
Am ajuns în clasa întâi cu școala la Stadion, au venit tovarășii Ceaușescu cu elicopterul, de fluturau frunzele pomilor la aterizare, a mers și mama, Ștefania, a oprit-o un securist, și i-a spus că e mai bine că a murit tata, căci altfel el ne-ar fí influențat pe noi, fíi lui.
●Amintiri despre mama
Provenită din Polonia, trecută prin Basarabia, apoi Fălticeni, învățătoare la Craiova, Angela, bunica mea,
în primăvara anului 1931 citește în ziar la matrimoniale despre Fănică, bunicul meu, și se hotărăște să îl întâlnească.
Mama s-a născut la 7 luni, era cât o lingură de micuță.
Copilă, cu guvernantă la Conac, învață balet, pianul, vioara, acordeon, franceza, germana și rusa.
Marin, bunicul bunicului meu fusese Protopop de Olt, din Poboru, de aceea s-au numit Protopopescu, iar tatăl bunicului meu, Dumitru-Tache a fost Primar liberal, al Slatinei.
La împlinirea a 10 ani, o cheamă Angela (pe mama mea), bolnavă de scleroză în plăci, făcuse și tratament cu aur... și-i zice: -- Uită-te în ochii mei, și ține minte că îi am verzi...
Fratele meu are tot ochii verzi...
La înmormântare, nelăsată, mama fuge în urma convoiului...
Al doilea război mondial, trec pe la Valea Mare nemții reci, apoi rușii, pe tancuri, ei având ceasuri de masă la gât, cu lanț...
1949, comuniștii români, împreună cu sătenii pe care îi ajutase tataia, aveau furcile, îl obligă să părăsească satul, el le cere voie să-și ia cu el vioara, aceia au verificat cutia viorii, să nu fíe cumva o armă...
A fost închis câteva luni în 1950, pentru o datorie financiară, și îi strigă de pe pervazul cu gratii, lui Cociaș: - Acum sunt proletar !
Când a ieșit, și-a cumpărat, de un leu, zece prăjituri.
Va avea domiciliul forțat în Slatina toată viața. Cu chirie, va da meditații (terminase în tinerețe facultatea de chimie la Paris): matematică și franceză la elevi, pe mâncare: un ceai, o bucată de brănză, etc.
Vă fi luat și bătut, împreună cu fratele său (tot Dumitru Tache, ca pe tatăl lor), pentru niște cocoșei de aur, pe care bunicul nu îi avusese și deci nici nu i-a ascuns.
Mama nu avea bani de Bac la Școala de fete, au strâns colegii pentru dânsa.
Au primit-o la masă Părintele İon Trandafír și Gheorghe Dumitrașcu, cântăreț bisericesc și dirijorul Corului Catedralei İonașcu, căci unde stau trei fíii (respectiv 2), poate sta și al patrulea (al 3-lea), spuneau Dânșii.
Nu avea dreptul la facultate, căci avea dosar de fíică de chiabur.
A făcut la București Școala de Asistente Medicale și Școala Populară de Artă canto, romanțe, cu Profesoara İoana Radu.
A întrebat-o un Profesor în fața colegilor ei, dacă e rudă cu statuia lui Pache Protopopescu, mama a fost pe fază, și a răspuns CĂ NU ARE RUDE STATUİ !
Va cânta la Domnița Bălașa în Corul bisericii, dirijat de İoan D.Chirescu și de Nicolae Lungu (corepetitor), căruia i se punea un scăunel sub picioare, căci era scund. În Cor cântau și Arta Florescu și Petre Ștefănescu-Goangă, el mânca câte o pâine întreagă, cu salam la mijloc.
Începând cu 1961 lucrează ca asistentă 3 ani la Întreprinderea Oltul, apoi 6 ani la Spitalul Slatina de lângă Magazinul Oltul.
Prevenită să nu facă deloc copii, căci ar muri, fíind hipertensivă și cardiacă, a fost hotărâtă să aibă 2 copii, să nu fíe ca dânsa singură la părinți.
În 1974 a găsit apartamentul nou, pe care îl va plăti ani în rate lunare, cu greu mai târziu. 15 martie 1979 rămâne văduvă pentru tot restul vieții.
Prin 1980, o visează mama pe cumnata Jeni, care avea cancer, că o strigă (pe mama), se trezește, și și-a dat seama că a murit, așa a fost, și s-a dus noaptea la ea, pe Ana İpătescu.
6 oct.1981 tataia își dă ultima suflare, șezînd pe marginea patului.
Zice mama : Moartea nu alege, ci culege.
O bucură Revoluția și colindele de la Radio...
Încep să o salute oameni, cărora le era rușine înainte... În sărăcie, totuși am avut zilnic ceva de mâncare...
17 nov. 1991, Duminică dimineață, observ că motanului nu-i deschide geamul, ca să intre în casă, e galbenă, rece în pat, făcuse atac cerebral, îl chem pe fratele meu din camera cealaltă, unde dormea...
Îi donase doamna Furiș îmbrăcăminte nouă și pantofi, mama zisese că nu îi poartă deocamdată...
N-a apucat secolul XXI, mileniul III.
O ȘTİ OARE DİNCOLO CE MAİ FACEM NOİ, EU Șİ FRATELE MEU ?!
■Nu mai sunt la modă amintirile din copilărie, a trăi în trecut...
La naștere eram violet, m-au pus la incubator, tata a zis: -- Aoleu, e mulatru !
În '77 tata scria, și a gândit că noi, copiii, mișcăm masa de sub ea, dar noi dormeam... Apoi vedem dărâmături la București...mătușa İoana Jeni îmi spune că geanta, poșeta, nu se dă.
Prin '78 o păcălesc pe mama că mi-e somn, adorm, mă trezesc, plecase cu Flory la Cinematograf. La ușa de afară nu ajungeam la yală, iau un scaun, strigă tataia la tata: -- Vezi ce face Ady ! Deși scria, mă ia tata pe umeri și coborâm la casa de pe İpătescu, acolo vin mama și Flory de la fílm, el avea pistol nou de jucărie, în mână...
Dec.1978 pitește mama un autobuz mic, roșu, sus în dulap, mă joc cu el pe furiș. Spun poezie lui moș Gerilă, primesc autobuzul respectiv. Am plâns mult.
Pe 14 martie vine trenul, coboară mătușa Jeni scările bătrâne și înalte...
Tata pictează pe o masă rotundă. Era ultima lui seară.
Dimineață, pe la 6.15 Gica bate în ușă: --Vecină, soțul dumitale a căzut în fața blocului...
În mijlocul străzii un pantof, o pâine, o sticlă de lapte spartă... o dubiță fără frână de picior l-a lovit la cap...era la spital, moare în lift...
La proces bate cu ciocanul judecătorul VALİ NİCOLESCU, sar de pe bancă...Mama îl iartă pe șofer, Aldea İon, care nu vrea să ne plătească apoi pensie alimentară lunară...
Am cerut mamei un Lalá, doamna Elisabeta Mihăescu (vecina de la casă, acum la garsionieră), care pregătise cafeaua, întrebă: -- Ce-i aia un Lala ? Mama (ne) lămurește: -- un scăunel, pe care cânta de mic Ady ! Eu credeam că toată lumea zice lala la scăunel. Mi-a zis apoi doamna frumos, fínuț: --Adi, nu sta picior peste picior, pentru că ești băiat ! Mai vedeam la dânsa la tv. tenis cu İlie Năstase, fotbal, desene cu Tom și Jerry...pe ,,fermecătorul" Adrian Daminescu...
În grupa mică am absentat, la grupa mijlocie, grădinița Școlii 8, educatoarea mi-a pus tabloul lui Ceaușescu în poala mea, cine e ? Am răspuns: tovarășul Ceaușescu. A zis: tovarășul Nicolae Ceaușescu, Președintele R.S.R. Secretar general al P.C.R. Comandant Suprem al Armatei. Aveam aproape 5 ani !
Acasă îi spun mamei toate gradele lui, pun un portret mic al lui în cui, mama: -- Dă-l jos pe Ceaușescu. Peste 2 ani ascult cu râvnă, la Radio, ce spune el la Congres. Mama: -- Închide-l pe Ceaușescu !
Clasa întâi, frumoasa Învățătoare Georgeta Marinescu
zice că la țară, într-o Biserică Ortodoxă din lemn, în timpul Sfíntei Liturghii, a luat totul foc, oamenii dau buluc să iasă, ușile se deschideau înspre interior, au rămas nearse mâna Preotului pe Sfânta Evanghelie...
Ce curaj; învățătoarea punea capul pe catedră, avea dureri de cap...
Era severă, ne bătea cu bățul la palme...
A 3-a și a 4-a ne mutăm cu clasa la Școala 5... Chiulesc, merg la mama la Biserica Sopot, Pr.Grigore Pătrulescu...
Un oarecare urcă scările --- Ce faci? Îl întreabă altcineva. --- Caut pe Dumnezeu... --- Există ?...--- E o Tradiție !
Vin cu scutire în clasa a 5-a, la practica agricolă, pentru Oreion. --- Nu a fost bolnav, ci s-a dus la biserică pentru colivă și colaci ! Zic colegii mei.
În 1986 ne dau Tinctură de iod...
De apreciat frumosul prof.de istorie Victor Delurențiu
La Metalurgic 4 fete în clasă...
1989 trista Revoluție...
Dec.1992 mă reîntorc la Corul Catedralei, sept.1993 Cociaș mă aduce la Strană, la Părintele dr.İlie Catrinoiu; mă întreabă un bătrânel -- De ce faci canto, ai defecte vocale ?!
1994 examen de Diplomă de Asimilare, Preasfínțitul Gherasim
zice Consilierului eparhial: Rezolvă-l, dar rezolvă-l !
2020 restricții...
Asta-i viața, ce să-i faci, azi ești, mâine nu mai ești...cum zicea des mama.
Din data de 5 aprilie 2021 tot la Strană...acum sunt voluntar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu